O mașină a sărit peste un sens giratoriu în Oradea. Accidentul a fost provocat de o criză diabetică a șoferului

O mașină a sărit peste un sens giratoriu în Oradea. Accidentul a fost provocat de o criză diabetică a șoferului

Un incident spectaculos și periculos a avut loc în Oradea, după ce un autoturism a fost surprins de camerele de supraveghere trecând cu viteză peste un sens giratoriu de pe strada Oneștilor. Mașina a zburat efectiv peste rond și a aterizat câțiva metri mai departe, lovind ulterior un gard și oprindu-se în apropierea unei stații GPL.

Deși imaginile pot sugera un accident cauzat de viteză excesivă, polițiștii au stabilit că motivul real a fost unul medical: șoferul, un bărbat de 55 de ani, a suferit o criză diabetică în timp ce se afla la volan. În urma episodului, acesta și-a pierdut controlul asupra mașinii, ceea ce a dus la traiectoria neobișnuită și impactul violent.

Din fericire, nu s-au înregistrat alte persoane rănite, iar stația GPL aflată în apropiere nu a fost afectată. Bărbatul a primit îngrijiri medicale, iar autoritățile reamintesc șoferilor cu afecțiuni cronice cât de important este să își monitorizeze starea de sănătate înainte de a se urca la volan.

Sursa foto + text: Promotor.ro